M-am simţit mai mult decât o colegă
Nu ştiu alţii cum sunt ... dar eu când îmi amintesc de perioada în care am lucrat ca profesor la catedra de chimie din această unitate şcolară, mă umplu sufleteşte, mă reîntorc în acei ani ai tinereţii şi entuziasmului, ai bunei dispoziţii, ai dorinţei de afirmare şi ridicare a prestigiului şcolii, ai stabilirii unor legături sufleteşti între colegi, mă revăd în acea cancelarie ce a fost pentru mine o familie şi o şcoală de viaţă în acelaşi timp.
Primele zile ale anului şcolar 1980 le-am început cu mătura într-o mână şi cu peria de frecat var (şi nu numai) în cealaltă mână. Şi ce dacă? A fost plăcut, aveam sentimentul unui început (căci ne mutasem într-o clădire nouă), iar pentru mine, ca profesor, era începutul devenirii de mai târziu. Timp de cinci ani m-am simţit mai mult decât o colegă, m-am simţit apreciată şi admirată pentru ceea ce reuşeam să fac.
Anii 1980–1985 reprezintă pentru mine o perioadă vie proaspătă şi de neuitat, cu amintiri plăcute din sălile de clasă, de la practica agricolă (unde eram bătuţi de vânt şi soare, dar nu trişti), din cancelarie, de la activităţile profesionale, ştiinţifice, diferite festivităţi şcolar. Am avut sentimentul evoluţiei profesionale. Aici în mai 1985, mi-am susţinut examenul de gradul I cu un succes aparte şi aceasta deoarece noi, profesorii reuşisem să ridicăm nivelul de pregătire al unor elevi modeşti intelectual, dar cu bun simţ şi cu dorinţă de afirmare. Aici am amenajat un laborator de chimie funcţional şi foarte bine dotat, o sală de clasă model, colective de elevi bine organizate. Aici m-am întâlnit cu domnul Mircea Cercel, în calitate de director, cel care mi-a fost profesor şi când eram elevă la gimnaziu, clasele V-VII la Şcoala generală nr. 6, cartier CFR Bacău, un om deosebit şi un foarte bun coleg.
Pot spune, că am avut şansa de a avea drept colegi, oameni de calitate morală şi profesională deosebită şi care au creat o atmosferă de lucru şi relaxare, unică.
Ar fi nedrept să evidenţiez pe unul sau pe altul şi totuşi doresc s-o amintesc pe doamna Elena Stan, cea care a urmat domnului Cercel în scaunul de director, o femeie calmă, cu mult tact, gospodină, o foarte bună specialistă în profesie şi o bună prietenă. Acum unii dintre elevii mei sunt părinţii altor elevi de la Liceul Industrial nr. 2, cum se numea atunci, din perioada amintită mai sus.
De la o oarecare distanţă (doar fizic), am apreciat şi urmărit evoluţia acestei şcoli ce şi-a păstrat elanul şi seriozitatea. Generaţiile de elevi şi profesori s-au schimbat, au apărut noi posibilităţi şi orientări, dar sub o bună conducere care este deschisă spre nou şi modern, şcoala s-a păstrat şi s-a impus printre suratele sale din acest oraş.
Felicit elevii şi pe actualii profesori şi le doresc rezultate pe măsura muncii lor.
